clopot : nf Instrument gol, evazat, din metal sonor (bronz), din care se trag vibrații răsunătoare și prelungite lovindu-se de pereți.
(Bine) Bateți clopoțelul: trimiteți-vă unii altora o masă bună, strigăt (vezi mai jos originea expresiei).
Du-te la sonerie: devii trop.
Cuvânt folosit pentru a desemna un vagabond. Uită-te la clopoțelul ăla!
Set de vagabonzi : fi de clopot.
Expresia „bătând din clopoțel”: a lua o masă bună, a avea un ospăț.
În argo, printre alte sensuri, clopot înseamnă „cap” prin analogie cu obiectul gol, eventual umplut cu un creier uneori nu foarte funcțional, ca la prost („săracul clopoțel!”).
În argo, printre alte sensuri, clopot înseamnă „cap” prin analogie cu obiectul gol, eventual umplut cu un creier uneori nu foarte funcțional, ca la prost („săracul clopoțel!”).
Dar ce legătură poate exista între cap și masa bună?
Gaston Esnault indică faptul că în 1900 dă-ți capul însemna „a mânca”.
Dar Warthburg spune că expresia noastră (cu cuvântul clopot) însemna mai întâi „a se îmbăta”, derivat a tasta ceva ou Fă-o care se obişnuiau să „bea mult” la mijlocul secolului al XIX-lea.
Dar cei care au experimentat deja acest lucru știu că a doua zi după niște libații nerezonabile, capul „se lovește” puțin.
Înțelesul lui imbata-te este deci de înțeles când știm ce va urma exceselor.
Dar a bea mult până la îmbătat înseamnă și a bea până la sațietate, cu o idee de plinătate pe care o găsim și în umplerea alimentelor spre care sensul expresiei noastre a alunecat, clopoțelul devenind apoi stomac sau burtă, în loc de scaunul gândului.